Randamentele obligaţiunilor italiene cu scadenţa la 10 ani au sărit din nou de pragul de 7% (7,13% la ora 14:30), de la care fără un acord de finanţare internaţional Italia se îndreaptă spre incapacitatea de a plăti serviciul datoriei de 1.900 miliarde de euro.
Trezoreria trebuie să împrumute aprox. 400 miliarde de euro, bani care să meargă la finanţarea deficitului bugetar, la plata dobânzilor la credite şi la rostogolirea datoriei care ajunge la scadenţă. Dobânzile de 7-8% ar aduce o presiune suplimentară de 15-20 miliarde de euro în 2012, sumă similară cu cea pe care guvernul propune să o economisească în acest an din măsurile de austeritate.





