Înălţarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători ale calendarului ortodox și se celebrează, în fiecare an, la 40 de zile de la Înviere. În această zi, Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, în timp ce își binecuvânta ucenicii pe muntele Măslinilor, pentru a sta de-a dreapta Tatălui.
Tot astăzi, în bisericile de pe tot întinsul țării, sunt pomeniți eroii căzuți pe câmpurile de luptă, ca urmare a unei hotărâri a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care se stabilea ca ziua Înălţării Domnului să fie considerată Ziua Eroilor.
Numeroase sunt tradițiile și obiceiurile acestei sărbători, iar fiecare zonă are un specific aparte. Credincioșii se salută cu „Hristos s-a înălțat!” și li se răspunde „Adevărat s-a înălțat!”, iar gospodinele pregătesc aceleași bucate ca la Paște. Ouăle roșii, cozonacul și pasca nu lipsesc de pe masa tradițională la care se reunește întreaga familie, după slujba bisericească. După această zi, nu se mai mănâncă ouă roșii sau pască, până la Paștele viitor.
Nimeni nu are voie să lucreze pământul, să spele sau să curețe gospodăria pentru că riscă să atragă o serie de nenorociri și necazuri. Mai mult, armonia trebuie să domnească peste această zi și certurile trebuie evitate.





