Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, Filippo Grandi, a reamintit miercuri Statelor Unite că, în ciuda unor critici justificate, ONU rămâne indispensabilă într-o lume zguduită de crize și conflicte, transmite Agerpres.
Înaltul Comisar avertizează că, în pofida criticilor și a reducerilor bugetare, ONU rămâne esențială într-o lume marcată de crize
„Există situații în care ONU este indispensabilă, deoarece nimeni altcineva nu poate face această treabă”, a declarat el reporterilor la finalul unui forum de trei zile pentru refugiați desfășurat la Geneva.
„Avem legitimitatea, avem expertiza, avem mandatele”, a reiterat Grandi, al cărui mandat se încheie la sfârșitul anului, după un deceniu la conducerea Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR).
El a recunoscut criticile potrivit cărora ONU este „o organizație umflată, supradimensionată și ineficientă”.
„Mesajul meu către Washington este acesta: odată ce acest punct a fost stabilit și vom lucra cu toții pentru reorganizare, nu uitați că ONU are valoare”, a spus Grandi.
UNHCR, cu sediul la Geneva, a fost puternic afectată, la fel ca alte agenții ale ONU, de reducerile bugetare ale ajutorului internațional de la revenirea la putere, în ianuarie, a președintelui american Donald Trump. Pe lângă Statele Unite, mai mulți donatori majori și-au diminuat, de asemenea, contribuțiile.
Deși UNHCR estima în iunie că peste 117 milioane de persoane au fost strămutate la nivel mondial – un număr mai mult decât dublu față de acum zece ani –, aceste reduceri drastice au forțat agenția să își limiteze sprijinul și să închidă unele birouri.
În acest context, UNHCR a fost nevoită să elimine aproape 5.000 de locuri de muncă în acest an, reprezentând peste un sfert din personal.
Grandi a recunoscut că este „dureros” pentru el să își încheie mandatul într-un moment de criză.
„Dacă aș fi avut de ales, nu aș fi vrut ca acest an să fie ultimul”, a admis el.
Barham Salih, în vârstă de 65 de ani, președinte al Irakului între 2018 și 2022, urmează să fie numit oficial joi la conducerea UNHCR, succedându-i lui Grandi, care va părăsi funcția la sfârșitul lunii decembrie.
Printre principalele provocări pentru viitorul șef al agenției se numără „incertitudinea extremă privind resursele”, a subliniat Grandi.
Statele Unite rămân cel mai mare donator al UNHCR, însă și-au redus semnificativ contribuția, de la 2,1 miliarde de dolari în 2024 la 840 de milioane de dolari în 2025.
Grandi a recunoscut existența unei „dependențe excesive de finanțarea SUA în trecut”, dar a deplâns faptul că reducerile bugetare au fost aplicate „prea brusc”.
„Ele nu încalcă legea”, a spus el, întrucât SUA nu au obligația de a continua aceste contribuții, însă „sunt contra bunului simț și a compasiunii”.
„Aceste tăieri au fost nestrategice și a trebuit să reacționăm într-un mod la fel de puțin strategic pentru a reduce cheltuielile”, a adăugat Grandi.




