Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România: În România consumatorul nu mai este, începând de astăzi, actorul principal din lanţul comercial   "Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) îşi exprimă regretul că azi Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Legii 321 privind comercializarea produselor alimentare. AMRCR consideră că această lege este îndreptată împotriva marilor reţele comerciale şi, în pofida celor exprimate public, nu garantează sprijin pentru producătorii locali sau produsele româneşti. În schimb restrânge libertatea consumatorilor români de a alege cele mai bune produse la preţuri competitive", se arată în comunicatul de presă transmis de asociaţie.     Nini Săpunaru (PNL): Nu trebuie să se îngrijoreze nimeni că va dispărea marfa de pe raft   Deputatul liberal Nini Săpunaru spune că nu trebuie să existe îngrijorări privind legea referitoare la comercializarea produselor, precizând că marfa nu va dispărea de pe raft. "Nu trebuie să se îngrijoreze nimeni că va dispărea marfa de pe raft. În condiţiile în care consumatorul vrea să cumpere roşii din Turcia se vor aproviziona roşii din Turcia în permanenţă şi se vor aproviziona mai puţine roşii din România dacă românul doreşte. Dar haideţi să vedem. Am semnale foarte bune din piaţă. Fermierii m-au anunţat că sunt anumite lanţuri comerciale (...) care au făcut opt întâlniri regionale cu fermierii, ne-au anunţat că vor să se aprovizioneze, că sunt de acord să semneze contracte cu ei. Deja ei se pregătesc pentru a funcţiona în baza acestei legi acum, nu peste şase luni", a declarat Săpunaru, luni, la Parlament.   mai multe, pe capital.ro