De la o zi la alta, realitatea se schimbă. Ce a fost ieri nu mai este valabil azi, trăim pe nisipuri mişcătoare, apar pierderi, constrângeri, distanţe tot mai mari între noi, frontiere închise şi zone roşii, expllică Ilinca Bălaş, psiholog, psihoterapeut la Clinica The Mind din Bucureşti, citat de adevarul.ro   ”Circulă imagini cu rafturi goale în magazine sau cu străzi pustii în metropole, oamenii izolaţi în case cântă de la ferestre, alţii se iau la bătaie pe la cozi.   Apar teorii ale conspiraţiei, scenarii apocaliptice, explicaţii ştiinţifice, predicţii, iar peste toate planează nesiguranţa şi lipsa de control. Viaţa, aşa cum o ştiam, se zdruncină din temelii şi probabil, se va reaşeza pe altele oarecum diferite şi este important să înţelegem nu doar ceea ce (ni) se întâmplă, dar şi care este potenţialul de transformare al nostru şi al lumii noastre în urma acestei crize.”   ”Ne regăsim cu toţii pe o planetă nouă” ”   Cele două imagini emblematice ale crizei pe care o trăim sunt golul şi izolarea: magazine goale, străzi goale, oameni ridicaţi cu izoleta, sub formă de trupuri învelite în plastic, medici care arată ca nişte astronauţi aterizaţi pe o nouă planetă - şi, în fond, cam aşa este – ne regăsim cu toţii pe o planetă nouă – planeta nesiguranţei - şi trebuie să învăţăm să o locuim”, adaugă psihologul.   ”Provocarea cea mare acum este cu ce să umplem pustiul din afară, dar, sigur, şi pe cel dinăuntru? Cum să rămânem aproape de ceilalţi, deşi suntem singuri? Două întrebări existenţiale pe care viaţa ni le aruncă acum în faţă, ca să le vedem şi să le găsim răspuns.”   Schimbarea rapidă a realităţii ne induce teama, nesiguranţa, confuzia, frustrarea, neputinţa, îngrijorarea.   ”Un spectru întreg de emoţii pe care le avem de gestionat, cu intensităţile lor. Vedem cât de greu este să fim în contact cu realitatea aşa cum este ea şi întrebarea este dacă o putem percepe cât de cât limpede, în ciuda valurilor de emoţie colectivă care ne înconjoară.   Au fost cazuri de persoane care nu au respectat carantina sau care, deşi depistate pozitiv, au continuat să iasă în oraş, să meargă prin cluburi, să-şi continue ritmul vieţii ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Sigur, avem de-a face cu negarea, un mecanism de apărare, menit să ne ţină departe de disconfortul emoţional. Pe de altă parte, adaugă psiholoful, sunt persoane care se autoizolează voluntar, făcându-şi provizii pentru luni de zile, chiar dacă nu se află neapărat în categoriile de risc sau chiar dacă nu au fost expuse – în aceste cazuri vedem o reacţie defensivă de fugă, de respingere a lumii, care devine un loc periculos şi agresiv.