"Indicatorul de Incredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Romania a scăzut, la valoarea de 56,6 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 12,1 puncte). Această situaţie s-a datorat evoluţiei divergente a celor două componente ale indicatorului", arată asociaţia.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a continuat să crească, ajungând la o valoare medie de 5,8%.
“În contextul creşterii substanţiale a ratei inflaţiei, anticipaţiile inflaţioniste pentru un orizont de 12 luni au continuat să crească. În concordanţă cu aceste evoluţii, au crescut şi anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă de piaţă monetară, acestea indicând anticipaţii de majorare a ratei de dobândă de politica monetară de cel puţin încă trei ori în urmatoarele 12 luni", spune Adrian Codirlasu, CFA vicepreşedintele Asociaţiei CFA Romania.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 91% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Nu a fost înregistrată nicio opinie de apreciere a leului. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0517, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,1145 lei pentru un euro. De asemenea, cea mai mică valoare estimată a cursului euro/leu pentru un orizont de 12 luni este 4,9600.



