money.ro
Actualitatemoney.ro

Indicele sectorului SIF de la Bursă încheie şedinţa în stagnare, după ce a atins un nou maxim anual

Publicat la 23.09.2009, 15:02:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Indicele sectorului SIF de la Bursă încheie şedinţa în stagnare, după ce a atins un nou maxim anual

Tranzacţiile realizate miercuri pe piaţa de acţiuni a BVB au totalizat 48,24 milioane lei (11,34 milioane euro), în creştere cu 42% faţă de ziua precedentă, când rulajul se cifrase la 34 milioane lei (8 milioane euro).

"Cred că piaţa a fost ţinută în sus astăzi de evoluţia SIF-urilor, dar pe finalul şedinţei creşterile s-au temperat şi în acest sector, deoarece probabil că investitori aşteaptă alte ştiri concrete legate de pragul de deţinere. Dezbaterile care vor fi în Senat în curând pe marginea acestui proiect de lege probabil că vor mai inflama iar piaţa, aşa că ne aşteptăm ca volatilitatea să rămână ridicată", a declarat pentru NewsIn Marcel Murgoci, directorul de tranzacţionare al casei de brokeraj Estinvest.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,35%, până la 4.444,49 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 0,52%, până la 2.632,12 puncte.

În schimb, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a încheiat şedinţa uşor pe minus, cu o pierdere de numai 0,04%, până la nivelul de 25.731,80 puncte, după ce în cursul şedinţei a atins un nou maxim anual, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 0,27%, ajungând la 9.372,89 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,36%, până la 451,87 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a crescut cu 0,44%, până la 585,54 puncte.

"Pe plan extern, investitorii sunt în aşteptarea deciziei Federal Reserve şi a summit-ului G20. Probabil că pieţele vor reacţiona în funcţie de declaraţiile pe care le vor face oficialii Fed diseară", apreciază Murgoci.

Astfel, în aşteptarea deciziei Fed, cei mai importanţi indici europeni aveau creşteri uşoare, susţinuţi de aprecierile din sectorul bancar.

Indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 0,54%, până la 5.170 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 0,19%, până la 5.720 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, creştea cu 0,30%, până la 3.835 puncte.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au fost din nou cele mai lichide, cu un rulaj de 11,63 milioane lei, şi s-au scumpit cu 0,76%, la 1,32 lei, fiind urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2), cu un avans de 0,85%, la 1,19 lei, şi schimburi de 9,3 milioane lei.

Pe sectorul bancar, preţul acţiunilor Banca Transilvania (TLV) a stagnat la 1,60 lei, în urrma unor tranzacţii de 2,18 milioane lei, în vreme ce titlurile Erste Bank (EBS) s-au ieftinit cu 0,94%, la 125,80 lei, pe fondul unei lichidităţi de 841.154 lei. Pe de altă parte, acţiunile BRD SocGen (BRD) s-au apreciat cu 0,78%, la 12,90 lei, pe un rulaj de 1,97 milioane lei.

De asemenea, în jurul orei 12:30 a mai fost realizată o tranzacţie negociată (deal) cu 270.520 de titluri BRD, în valoare de 3,46 milioane lei. Tranzacţia a fost perfectată la preţul de 12,80 lei, acelaşi ca la închiderea şedinţei de marţi.

Schimburile cu acţiuni Rompetrol Rafinare (RRC) au totalizat 1,07 milioane lei, iar titlurile au pierdut 3,39%, ajungând la preţul de 0,0570 lei, în timp ce acţiunile Dafora Mediaş (DAFR) s-au scumpit puternic, cu 11,22%, la 0,0872 lei, pe suportul unor tranzacţii de 1,11 milioane lei.

O evoluţie spectaculoasă au avut-o şi titlurile Amonil Slobozia (AMO), care s-au apreciat până la limita maximă de variaţie permisă pentru acest emitent, de 15%, după ce un acţionar important al companiei a cerut convocarea unei AGA pentru o majorare de capital şi alegerea de noi administratori, în încercarea de a evita lichidarea combinatului de îngrăşăminte. Ultima tranzacţie cu acţiunile AMO s-a realizat la preţul de 0,0230 lei, iar rulajul a totalizat 339.150 lei. (NewsIn)

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite