"ArcelorMittal Galaţi anunţă că Dl. Thierry Le Gall va părăsi Combinatul de la Galati şi va fi înlocuit de Dl. Eric Remisz, cetăţean francez, care anterior a lucrat în afara Grupului. Dl. Remisz are o experienţă managerială în România, dobândită într-o altă companie. Dl. Le Gall, care va părăsi combinatul şi din motive personale, îşi va continua activitatea în cadrul managementului Diviziei Flat Carbon Europe a ArcelorMittal", a declarat,
miercuri, Dorian Dumitrescu, Country Communicator ArcelorMittal.
Thierry Le Gall a devenit CEO la ArcelorMittal Galaţi în mai 2009. Considerat salvatorul combinatului de la Galaţi, Le Gall a fost primul director general al unităţii care a vorbit deschis despre despre investiţiile păguboase efectuate după privatizarea din 2001, a efectuat schimbări importante în ceea ce priveşte procesul de luare a deciziilor şi a obţinut sprijinul Grupului pentru reabilitarea Furnalului 5, unul dintre cele mai mari din Europa, cu un efort investiţional de peste 80 de milioane de euro.
"Combinatul din Galaţi intră, acum, într-o nouă fază, odată cu repornirea Furnalului 5, dar se va concentra în continuare atât pe Programul de Transformare, cât şi pe îmbunătăţirea performanţelor tehnice, orientări care vor rămâne neschimbate", a declarat, miercuri, Thierry Le Gall.
Succesorul său, Eric Remisz, a fost directorul general al companiei Apa Nova din Capitală şi a ocupat funcţii de conducere în cadrul grupului Veolia, lider în domeniul serviciilor de alimentare cu apă şi de tratare a apei, potrivit Linkedin.
ArcelorMittal este cea mai mare companie de oţel din lume, având operaţiuni în peste 60 de ţări. În România, compania controlează combinatele de la Hunedoara şi Galaţi, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi filiala locală a companiei de construcţii ArcelorMittal Construction.
Indienii de la ArcelorMittal îl schimbă pe directorul combinatului de la Galaţi
Publicat la 05.10.2011, 12:16:57
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
