ING contestă decizia CSSPP deoarece externalizarea administrării nu încalcă prospectele fondurilor
Publicat la 19.06.2008, 15:01:44
ING Asigurări de Viaţă şi ING Fond de Pensii au anunţat joi că vor contesta decizia CSSPP de a penaliza cele două companii cu 0,5% din capitalul social, deoarece contractul de management al activelor cu ING Asset Management nu modifică prevederile prospectelor fondurilor de pensii ale ING.
Comunicatul de joi reprezintă a doua reacţie a ING la amenda decisă de arbitrul pensiilor, după un prim răspuns publicat miercuri după-amiază, în care menţiona că cele două companii sancţionate vor contesta decizia.
Reprezentanţii ING susţin că au procedat conform reglementărilor legale şi a informat în mod transparent Comisia despre externalizarea investirii activelor fondurilor de pensii încă de anul trecut, în luna august.
ING consideră, de altfel, că în România cadrul legal - inclusiv legislaţia sistemului de pensii private - permite externalizarea activităţii de investire a activelor fondurilor de pensii, astfet încât nu există o bază legală pentru această sancţiune.
"În deplin acord cu cadrul legal, ING Fond de Pensii şi ING Asigurări de Viaţă au hotărât să apeleze la serviciile şi expertiza ING Asset Management, în beneficiul participanţilor. ING Asigurări de Viaţă şi ING Fond de Pensii sunt în continuare responsabile în faţa clienţilor şi a autorităţii de supraveghere. Politică de investiţii şi prospectele fondurilor ING sunt respectate 100%", a declarat directorul general ING Asigurări de Viaţă şi preşedinte al consiliului de administraţie ING Fond de Pensii, Bram Boon, într-un comunicat.
Sursa:NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Ion Țiriac: „Vă dau cuvântul meu de onoare că nu știu ce avere am”

Actualitate
Când ajunge căldura în calorifere? Regula celor trei zile și ce se întâmplă în București

Actualitate
Românii plătesc taxe, dar banii nu ajung la buget. România, la coada UE la colectarea veniturilor

Actualitate
Spaniolii își revendică succesul noilor motoare Dacia: «Tehnologia este Made in Spain»!

Actualitate
