money.ro
Piețe financiaremoney.ro

ING: Garantarea unui randament minim egal cu inflaţia va înjumătăţi pensia obligatorie

Publicat la 19.03.2008, 13:52:02

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
ING: Garantarea unui randament minim egal cu inflaţia va înjumătăţi pensia obligatorie

"Schimbarea structurii investiţionale şi orientarea investiţiilor către instrumente cu venit fix conduce la o diminuare a pensiilor cu 30%, la care se adaugă o scădere cu încă 15-20%, pe fondul majorării comisioanelor", a spus Radu Vasilescu, care a adăugat că acestea sunt rezultatele unui sudiu realizat de o firmă de consultanţă din Marea Britanie.

Vasilescu a explicat că, în condiţiile introducerii unei astfel de garanţii, niciun administrator nu va risca contribuţiile acumulate investind în piaţa de capital.

"Prin urmare, jucătorii de pe această piaţă vor plasa contribuţiile în instrumente cu venit fix", a arătat oficialul ING, care a menţionat că în prezent randamentele la titlurile de stat şi la depozitele bancare sunt sub rata inflaţiei.

Radu Vasilescu a menţionat că orice garanţie financiară presupune costuri suplimentare, care atrag de altfel necesitatea unei majorări corespunzătoare a comisioanelor, astfel încât administratorul să poată acoperi costurile acestor garanţii.

"Conform analizelor noastre, orice majorare a comisioanelor în acest sistem de pensii va duce la o scădere a pensiei între 15 şi 20%", a explicat Vasilescu.

Totodată, şeful ING Fond de Pensii a declarat că pe piaţa pensiilor obligatorii din România se practică cele mai mici comisioanele de administrare din Europa, în condiţiile în care la acestea se adaugă şi alte cheltuieli pe care trebuie să le suporte administratorii, precum cele de tranzacţionare şi de depozitare.

Vasilescu a mai spus că, potrivit studiilor, investiţiile în acţiuni sunt mai bune decât cele în titluri de stat pe termen lung, întrucât pe termen scurt sunt volatile, nu însă şi pe termen lung.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite