Îngheață SALARIILE. Cîțu a spus ce se întâmplă cu banii acestor români
Publicat la 28.12.2020, 16:09:44
Premierul Florin Cîțu a vorbit, luni seara, după ședința de Guvern, despre întâlnirea pe care a avut-o cu sindicatele despre creșterea salariului minim.
"Am avut o discuție cu sinducatele despre salariul minim. Sindicatele au venit cu o propunere de a crește salariul minim. Am găsit o soluție de compromis. Salariul va crește puțin peste rata inflației, adică cu puțin peste 3 la sută. Înțelegem costurile pentru antreprenori.
Toate aceste măsuri nu sunt măsuri care le luăm doar pentru această peruioadă. Vor susține creșterea economică. Vor avea un impact pozitiv", a spus premierul Florin Cîțu.
El a mai menționat că salariile nu vor fi tăiate.
„Despre angajații din mediul bugetar, nu vor fi tăiate salarii. Vom analiza legislația, pentru că au apărut anomalii și excepții, vom face o analiză amplă și până atunci veniturile vor fi la nivelul lunii decembrie 2020”, a declarat premierul Florin Cîțu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



