"O explicaţie pentru creşterea din luna aprilie ar fi programul Rabla, care se dovedeşte a fi deosebit de util. Avem o creştere spectaculoasă de 120% în aprilie faţă de martie. Nu s-a ajuns, în schimb, la nivelul cererii normale cu care s-a obişnuit piaţa românească", a declarat pentru NewsIn vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe.
Faţă de luna aprilie a anului trecut, numărul de maşini noi înmatriculate a scăzut, însă, cu 19,7% în aprilie 2010.
Cumulat pe primele patru luni din acest an, numărul de autoturisme noi înmatriculate a scăzut cu 56% faţă de intervalul ianuarie-aprilie 2009, până la 17.694.
În aprilie, cele mai vândute mărci de autoturisme au fost Dacia, cu 3.613 de unităţi, în creştere cu 3,17% faţă de aprilie 2009, marca românească fiind urmată de Skoda, cu 664 de unităţi (-38,46%). Renault se află pe locul al treilea, cu 633 de unităţi (-31,42%).
Numărul total de vehicule - autoturisme, autobuze, tractoare, motociclete, etc. - înmatriculate în aprilie a fost de 10.365 vehicule noi, cu 22,11% mai puţine decât în luna similară din 2009.
Înmatriculările de maşini noi au sporit cu 120% în aprilie faţă de martie
Publicat la 11.05.2010, 11:13:13
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
