INS: Cererea de forţă de muncă a crescut uşor în primul trimestru
Publicat la 20.05.2008, 06:50:25
În România se caută intelectuali şi specialişti. Acest lucru reise din datele INS privind numărul de locuri de muncă vacante din economie în primele trei luni ale anului. Conform acestora, ocupaţiile cele mai căutate de angajatori au fost cele de specialişti, intelectuale, tehnicieni şi maiştri. În cazul acestor profesii rata locurilor de muncă vacante este cuprinsă între 3,44 şi 2,19%.
Cele mai puţine locuri de muncă neocupate se regăsesc în rândul legislatorilor, înalţilor funcţionari şi conducătorilor. Desemenea nu sunt la mare căutare nici lucrătorii operativi în servicii şi comerţ. Cea mai mare cerere de forţă de muncă s-a înregistrat în activităţile din administraţia publică, cu o rată a locurilor de muncă vacante de 6,78% şi în cele din sănătate şi asistenţă socială cu 6,00%.
La polul opus, cu cele mai mici valori ale ratei locurilor de muncă vacante, sub un procent, se regăsesc sectorul energetic şi industria extractivă. Pe regiuni, zona cu cea mai mare rată a locurilor de muncă vacante a fost Bucureşti-Ilfov (2,96%), urmată de regiunea Nord-Est cu 2,55%. Cele mai scăzute valori ale acestui indicator s-au înregistrat în regiunile Nord-Vest, Sud-Vest Oltenia, respectiv Sud-Est.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
