money.ro
Piețe financiaremoney.ro

INS: Deficitul comercial a fost, după zece luni, de 17,2 miliarde euro

Publicat la 10.12.2007, 09:04:48

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
INS: Deficitul comercial a fost, după zece luni, de 17,2 miliarde euro

Institutul Naţional de Statistică anunţă că exporturile FOB realizate în primele zece luni au fost de 80,1 miliade lei (24,2 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de 130,7 miliarde lei (41,4 miliarde euro).

Comparativ cu primele zece luni din anul precedent, exporturile au crescut cu 5,6% la valori exprimate în lei (13,2% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 18,6% la valori exprimate în lei ( 27,2% la valori exprimate în euro).

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2007 a fost de 57,7 miliarde lei (17.473,0 milioane euro) la expedieri şi de 97,6 miliarde lei (29.555,5 milioane euro) la introduceri, reprezentând 72% din total exporturi şi 71% din total importuri.

"Diferenţa între dinamica determinată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea determinată din valori exprimate în euro este urmarea aprecierii monedei naţionale în lunile din perioada 1 ianuarie -31 octombrie 2007, cu valori ce se situează în intervalul de 3,9% - 12,3% faţă de lunile corespunzătoare din anul 2006", potrivit INS.

În luna octombrie 2007, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat 9.355,3 milioane lei (2.786,2 milioane euro), iar importurile CIF au însumat 16.714,2 milioane lei (4.977,6 milioane euro).

Comparativ cu luna octombrie din anul precedent, exporturile au crescut cu 17,2% la valori exprimate în lei (23,4% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 21,7% la valori exprimate în lei (28,1% la valori exprimate în euro). Faţă de luna septembrie, exporturile din luna octombrie au crescut cu 13,9% la valori exprimate în lei (12,8% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 20,7% la valori exprimate în lei (19,5% la valori exprimate în euro).

În primele nouă luni, deficitul comercial a a fost de 15 miliarde euro, cu 5,5 miliarde euro mai mult faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterii cu 27% a importurilor şi cu 11,7% a exporturilor.

Deficitul comercial va depăşi ţinta stabilită de guvern pentru acest an de 20 de miliarde de euro, crede secretarul general al Agenţiei Naţionale a exportatorilor şi importatorilor, Mihai Ionescu. El a declarat pentru The Money Channel că deficitul comercial va ajunge la 22 de miliarde de euro la sfârşitul anului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite