"Rata şomajului în luna decembrie 2020 a scăzut cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,1%). Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât la femei", arată datele INS.
Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna decembrie a anului 2020 a fost de 450.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (462.000 persoane), dar în creştere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (366.000 persoane).
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,6% în cazul celor de sex feminin).



