Președintele României, Nicușor Dan, va efectua marți o vizită oficială în Republica Moldova.
Conform programului transmis de Administrația Prezidențială, la ora 13:40, șeful statului român va fi întâmpinat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Întâlnire de grad zero: Președintele României, față în față cu Maia Sandu
După ceremonia oficială de primire, cei doi lideri vor purta discuții bilaterale în format restrâns, urmate de o întâlnire extinsă cu participarea delegațiilor celor două țări. Ulterior, este prevăzută o conferință de presă comună, în jurul orei 15:10.
Agenda vizitei include și o întâlnire cu elevii olimpici din Republica Moldova, un moment dedicat performanței și viitorului educațional.






