money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Întărirea leului nu se va resimţi în preţurile produselor din import

Publicat la 07.04.2009, 11:22:16

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Întărirea leului nu se va resimţi în preţurile produselor din import

Leul pare să influenţeze preţurile produselor din import doar atunci când scade, nu şi când se întăreşte. Deşi România este dependentă în proporţie de 70% de importurile de carne ori de legume şi fructe, aprecierea leului din ultimele două săptămâni nu se va resimţi prea curând în preţuri.

"Nu, întărirea leului este neglijabilă faţă de devalorizare. Posibilitatea de a reduce preţurile este iluzorie. Există o posibilitate să nu crească preţurile", a declarat Sorin Minea, preşedinte al Asociaţiei Române a Cărnii.

Preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii spune că această uşoare revigorare a leului nu face decât să acopere o parte din pierderile pe care producătorii şi retailerii le-au înregistrat în primele trei luni. De cealaltă parte, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu este ceva mai optimist şi spune că am putea avea suprize dacă tendinţa de apreciere a leului va continua.

"Dacă acest curs continuă să scadă sau se menţine la acest nivel faţă de cel avut acum câteva săptămâni, sigur că într-o săptămână sau două putem să avem o surpriză plăcută de sărbători şi să avem alte preţuri la aceste produse care depind de import", spune Dragoş Frumosu, preşedinte F.N.S.I.A .

În acest moment, românii simt deja întărirea leului atunci când îşi plătesc creditele. Dacă în urmă cu două săptămâni, la o rată de 400 de euro, un român plătea peste 1.700 de lei, la cursul de schimb actual acesta achită cu 40 de lei mai puţin.
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite