money.ro
Piețe financiareCristian Matache

Invazia RABLELOR: o altfel de analiză

Publicat la 12.08.2019, 06:56:59

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Invazia RABLELOR: o altfel de analiză
Conform datelor agregate puse la dispoziție de Audatex, peste 400.000 calculații pentru autovehicule cu daune înregistrate pe polițe RCA, distribuția vârstei autovehiculelor în funcție de anul calculației relevă o tendință crescătoare a reparațiilor pe segmentul autovehiculelor cu vechime mai mare de 12 ani și o scădere considerabilă pe segmentul 9 - 12 ani, se arată în analiza pusă la dispoziție de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR). În primele 6 luni din 2019, 60% din autovehiculele care au avut dosare de daună pe polițe RCA aveau o vechime mai mare de 12 ani.     Această distribuție se coroborează cu vechimea parcului de autovehicule din România, respectiv 66% autoturisme înmatriculate în 2018 conform datelor DRPCIV aveau vechimea mai mare de 12 ani.     Pe baza acelorași date furnizate de Audatex, s-a putut determina și faptul că dinamica reperelor  variate într-un eveniment este constantă, neobservându-se variații semnificative în ceea ce privește numărul total de repere avariate. Se poate observa totuși o scădere semnificativă a numărului reperelor reparate, fiind cu 10% mai mic decât în 2018. Raportat la anul 2016, costurile medii pe reper, atât reparate cât si înlocuite relevă o tendință crescătoare, însă mult mai pronunțată se observă creșterea costului mediu pe piesă reparată, in medie 403 lei in 2016 fată 870 lei (estimat) în 2019.           Audatex este o companie care furnizează o soluție IT de calcul a costurilor de reparație pentru daunele auto. Platforma Audatex utilizează normativele producătorilor pentru stabilirea timpului necesar reparațiilor (înlocuire, echipare/dezechipare s.a.), cât și prețuri pentru piese si materiale de vopsitorie comunicate de importatorii oficiali din România.          

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite