Exim Banca Românească s-a alăturat Mecanismului InvestEU destinat garantării creditelor la export pentru Ucraina, o inițiativă comună a Comisiei Europene și Fondului European de Investiții (FEI), a informat vineri Banca Europeană de Investiții (BEI), notează Agerpres.

InvestEU și Exim Banca Românească. Motorul financiar al exporturilor românești către Ucraina

Prin acest mecanism, agențiile naționale de creditare a exportului din Uniunea Europeană oferă garanții pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și cele cu capitalizare medie care exportă către Ucraina. Garanțiile acordate la nivel național sunt susținute de FEI, parte a Grupului BEI. România face parte din această inițiativă împreună cu alte nouă state membre: Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Letonia, Slovacia, Slovenia și Spania. Obiectivul este să sprijine exporturile UE către Ucraina, acoperind bunuri precum utilaje, materiale de construcții și tehnologii avansate, dar și servicii vitale pentru economia și reconstrucția țării afectate de războiul declanșat de Rusia.

„Este un impuls real pentru redresarea Ucrainei, o soluție reciproc avantajoasă pentru redresarea și funcționarea economiei sale. Companiile din UE pot astfel să continue să tranzacționeze și să investească în Ucraina atunci când contează cel mai mult”, a afirmat Nadia Calvino, președinta Grupului BEI, citată în comunicat.

Mecanismul de garantare a creditelor la export pentru Ucraina pune la dispoziție garanții FEI în valoare totală de 300 milioane de euro pentru agențiile naționale participante. Exim Banca Românească beneficiază de o alocare de 43,75 milioane euro.

Pe lângă cele zece țări UE deja implicate, se așteaptă ca alte trei state membre să se alăture mecanismului, care vor fi anunțate ulterior. Se estimează că acest program va sprijini peste 550 de exportatori europeni, inclusiv circa 25 din România.

„Prin participarea la această inițiativă europeană, Exim Banca Românească își reafirmă angajamentul de a sprijini companiile românești care doresc să contribuie la reconstrucția Ucrainei. Credem cu tărie ca sprijinul oferit prin acest mecanism financiar va facilita accesul exportatorilor la o piață dificilă, dar esențială, și totodată va contribui la stimularea dezvoltării economice regionale”, a subliniat Traian Halalai, președintele executiv al Exim Banca Românească.

Mecanismul promovează integrarea Ucrainei în piața europeană unică și aspirația acesteia de a deveni membră UE. Lansat la mijlocul anului 2024, mecanismul a generat un interes imediat din partea firmelor europene, asigurând cererea pentru întreaga sumă de 300 milioane euro disponibilă prin sprijinul FEI. Acest sprijin facilitează menținerea exporturilor existente și stimulează noi relații comerciale între UE și Ucraina.

Fondul European de Investiții (FEI), parte a Grupului BEI, susține IMM-urile europene prin facilitarea accesului la finanțare prin intermediul unei rețele extinse de intermediari financiari. FEI dezvoltă și implementează instrumente de finanțare prin capitaluri proprii și credite dedicate IMM-urilor, susținând astfel obiectivele UE privind antreprenoriatul, creșterea, inovarea, cercetarea, tranziția verde și digitală, precum și ocuparea forței de muncă.

Programul InvestEU oferă finanțare pe termen lung Uniunii Europene, mobilizând fonduri publice și private substanțiale pentru o redresare durabilă. De asemenea, sprijină investițiile private în priorități strategice ale UE, cum sunt Pactul verde european și tranziția digitală. InvestEU reunește instrumentele financiare europene existente pentru a facilita finanțarea proiectelor de investiții în UE, făcând-o mai simplă, eficientă și flexibilă.

Instituțiile europene, conduse de Comisia Europeană și Grupul BEI, au ca obiectiv mobilizarea a peste 372 miliarde euro în investiții publice și private pentru perioada 2021-2027, finanțând dezvoltarea durabilă, inovarea și crearea de locuri de muncă în Europa.

Exim Banca Românească operează pe segmentul garanțiilor și asigurărilor de stat, conform mandatului primit de la statul român, fiind singura instituție financiară din România specializată în promovarea exporturilor, în conformitate cu standardele Acordului OCDE privind creditele la export cu susținere oficială.