money.ro
Actualitatemoney.ro

Investitorii se asteapta la o revenire a pietelor externe

Publicat la 18.12.2007, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Investitorii se asteapta la o revenire a pietelor externe

Indicele NTX, care urmareste evolutia a 30 de companii din regiune, a crescut cu 0,4%, pana la 1.954 de puncte. Principalul indice austriac, ATX, a inregistrat un avans cu 1,08%, indicele ceh, PX, a crescut cu 0,93%, in timp ce indicele ungar, BUX, a pierdut 0,07%. Indicele polonez, WIG 20, a crescut cu 0,05%. Titlurile companiei Voestalpine s-au majorat cu 1,6%, la 47,5 euro, dupa ce banca elvetiana Credit Suisse a crescut pretul pe unitate al companiei la 70 de euro, de la 65 de euro, considerand ca viitorul castigurilor se va imbunatati, informeaza Bloomberg, iar actiunile CEZ au crescut cu 1,5%. OMV, cea mai mare companie petroliera din Europa Centrala, a castigat 1,3%, la 51,4 euro. Pretul petrolului s-a apreciat, dupa anuntul unei incursiuni a trupelor turcesti in Irak.

Pe de alta parte, titlurile companiilor miniere au condus la scaderile pietelor europene, dupa ce Anglo American Plc si Vedanta Resources Plc au raportat pierderi in sectorul minier, iar compania Nestle a inregistrat corectii, dupa ce analistii au condus in jos actiunile celei mai mari firme de produse alimentare.

Anglo American a pierdut 2,4%, iar compania Vedanta s-a depreciat cu 1,4%, dupa ce pretul cuprului a scazut in Asia si la Londra, pe fondul ingrijorarilor fata de incetinirea economiei globale. Actiunile Nestle s-au depreciat cu 2,3%.

“Nestle a fost principalul beneficiar in cadrul repetarii actiunilor defensive ale sectorului, incepand cu aceasta vara. Nu consideram ca apetitul pietei pentru risc va creste subit in perioada petrecerii de Anul Nou, dar recunoastem ca evaluarea companiei Nestle reprezinta o prima de asigurare semnificativa pentru piata”, au declarat analistii Alan Erskine si Eva Quiroga, din Londra. Principalul indice francez, CAC 40, a crescut cu 0,8%, iar indicele londonez, FTSE 100, s-a apreciat cu 0,76%. Indicele german, DAX, a castigat 0,76%. Indicele european, Stoxx 50, a castigat 0,54%, iar Euro Stoxx 50 s-a apreciat cu 0,71%.

Compania farmaceutica Bioton a inregistrat un declin cu 7,9%. Producatorul polonez de insulina, detinut de miliardarul Ryszard Krauze, intentioneaza sa-si majoreze capitalul social cu aproximativ 9,1%, prin vanzarea de actiuni catre investitori atent selectionati, in timp ce titlurile companiei telefonice Magyar Telekom Nyrt, din Ungaria, s-au apreciat cu 1,1%.

De asemenea, titlurile Africii de Sud au scazut, dupa ce sectorul minier a inregistrat pierderi, pe fondul deprecierii pretului metalului. Pretul cuprului a suferit un declin, pe fondul ingrijorarilor fata de criza economiei americane, ce par sa nu scada.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite