Tranzactiile cu cele doua titluri au totalizat peste 50 milioane de euro, adica circa o treime din totalul rulajului de pe Rasdaq in perioada 18 mai - 19 iunie.
Schimburile de actiuni Prospectiuni s-au ridicat, in perioada mentionata, la circa 26,4 milioane de euro, in timp ce tranzactiile cu Asirom au trecut de 24 milioane de euro.
Investitorii au inceput sa se orienteze din ce in ce mai mult catre sistemul alternativ de tranzactionare, Rasdaq, iar acest lucru s-a simtit tot mai puternic in acest an.
Doar in ultima luna, valoarea tranzactiilor a crescut simtitor si a reusit de multe ori sa o ajunga pe cea de pe Bursa de Valori Bucuresti. Conform brokerilor din piata acest lucru se intampla, pentru ca multe dintre companiile listate la BVB sunt supraevaluate, iar pe Rasdaq inca se mai gasesc multe companii care sa ofere randamente foarte bune, intr-un timp scurt. “Daca firmele vor face fata cererii investitorilor si daca le va confirma asteptarile, companiile de pe Rasdaq vor fi in continuare foarte profitabile. Pe masura ce vor trece la BVB, aceste companii se vor deschide si mai mult investitorilor si vor aduce in continuare randamente bune”, a declarat Petru Prunea, presedintele SSIF Broker Cluj. Daca in 2006 cea mai mare valoare de tranzactionare, de pe Rasdaq, a fost inregistrata in luna noiembrie, cand au fost transferate actiuni in valoare de 42,35 mil. euro, anul acesta se poate observa ca rulajele au crescut de la luna la luna, datorita reorientarii investitorilor, in special in perioada in care actiunile de la BVB cunosteau deprecieri cauzate de caderea burselor externe.
Conform brokerilor din piata, companiile de pe Rasdaq vor continua sa inregistreze cresteri spectaculoase, pentru ca in piata este un exces de bani.
In luna mai au fost tranzactionate actiuni in valoare de circa 160 milioane de euro, in timp ce de la inceputul lunii iunie, valoarea tranzactiilor de pe piata Rasdaq a ajuns la aproape 105 milioane de euro.
De la inceputul acestui an, valoarea de tranzactionare de pe Rasdaq a fost in mai multe randuri mai mare decat pe BVB. Pe 1 martie, cand Ovidiu Tender si-a vandut pachetul majoritar de la Ardaf pentru 35 milioane de euro. Pe 9 mai, mai multe tranzactii Deal cu actiunile Condamg au facut ca rulajul pe Rasdaq sa depaseasca cu 2 milioane de euro, cel de pe piata reglementata. Numai in ultima luna, rulajele Rasdaq le-au depasit pe cele de la BVB de trei ori. Pe 18 mai, doua tranzactii Deal cu actiunile Asirom, in valoare de 17,87 mil. euro, (58,46 mil. lei), au ridicat lichiditatea Rasdaq la peste 20,7 milioane de euro. O alta tranzactie importanta a fost pe 4 iunie, cand actiunile Prospectiuni au dus rulajul Rasdaq la 20 mil. euro. Pe 14 iunie, Asirom a revenit, din nou, puternic in piata, ridicand rulajul la maximul anului, peste 30 mil. euro.
Prospectiuni, pe primul loc in topul lichiditatii
In urma tranzactiilor cu pachete mari din capitalul social, compania condusa de omul de afaceri Ovidiu Tender a dominat. in ultima luna, topul celor mai cautate zece companii de pe Rasdaq. Valoarea tranzactiilor efectuate in perioada 18 mai - 19 iunie a ajuns la aproape 26,3 mil. euro. Principalul motiv al valorii mari tranzactionate a fost vanzarea unui pachet de 13,93% din capital de catre actionarul majoritar, firma Tender SA, pentru suma de 18,3 mil. euro.
Compania nu sta rau nici la capitolul “crestere a actiunilor”, aceasta castigand de la inceputul anului peste 530%. Doar in ultima luna titlurile companiei s-au apreciat cu 50%. Compania a devenit mai lichida la inceputul acestui an, astfel ca, in timp ce in 2006 au fost doar circa 100 de tranzactii cu titlurile Prospectiuni, de la inceputul lui 2007, numarul de tranzactii a ajuns la peste 4.000. Actionarii companiei vor analiza in data de 12 iulie, propunerea conducerii companiei de a majora capitalul social cu 14,84 mil. euro, prin incorporarea profitului din anii precendeti.
ASIROM si-a asigurat locul doi in topul preferintelor investitorilor din ultima luna, dupa ce in 2006 valoarea tranzactiilor a fost considerabil mai mica fata de cea din 2005. De la inceputul acestui an, actionarii Asirom au dus rulajele companiei la peste 56,17 mil. euro. Cea mai mare parte a tranzactiilor au fost facute dupa jumatatea lunii mai, cand actionariatul companiei a trecut printr-o schimbare majora. In ultima luna valoarea tranzactiilor a ajuns la 24 mil. euro si au aparut trei actionari noi in companie. Fondul off-shore Damrosch Trading Ltd. a raportat ca detine 9,48% din capitalul societatii de asigurari. Pe 14 iunie, QVT Fund si-a lichidat detinerea de 12,8% din capitalul Asirom pentru circa 21 mil. euro. Pe 18 mai, Broadhurst Investments Limited a vandut 91,35 mil. actiuni Asirom (14,32% din capitalul social), pentru suma de 17,9 mil. euro. Compania Waterwe Ventures LTD a achizitionat 9,5% din capital, pentru care a platit peste 11,95 mil. euro. Tarkul Estates Ltd. a raportat o detinere de 5,39% din Asirom. De la inceputul acestui an, actiunile Asirom au castigat 25%.
INTERCONTINENTAL. Viorel Paunescu a dus compania Intercontinental pe locul trei in topul lichiditatii din ultima luna. Omul de afaceri, impreuna cu firmele cu care actioneaza in mod concertat, a iesit din actionariatul Intercontinental Romania, vanzand 13,31% din capitalul social pentru suma totala de 9,12 mil. euro. In ultima luna, tranzactiile cu actiunile companiei Intercontinental au ajuns la 13,95 mil. euro, iar actiunile companiei au un randament de 80% de la inceputul anului.
O alta companie care a intrat in topul preferintelor este Armax Gaz Medias. Anul acesta, numarul tranzactiilor a crescut de peste cinci ori, iar rulajele au ajuns la aproape 39 mil. euro. In ultima luna, investitorii au rulat actiuni in valoare de 7,86 milioane de euro. Actionarii companiei Armax Gaz Medias au aprobat majorarea capitalului social cu 17,07 mil. euro, prin aport in numerar si prin incorporarea rezervelor de la sfarsitul anului 2006. Pentru majorare, compania emite circa 548 mil. actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Interesul pe care Armax l-a starnit investitorilor a facut conducerea companiei sa isi doreasca promovarea actiunilor la BVB.
CERAMICA. Dupa desfiintarea Asociatiei Salariatilor, actiunile Ceramica Iasi au intrat puternic in atentia investitorilor. In plus, zvonurile de preluare a companiei de catre fondul de investitii Advent au dus actiunile Ceramica in topul celor mai tranzactionate companii. Investitorii in actiunile Ceramica au avut doar de castigat, luand in considerare ca de la inceputul anului compania s-a apreciat cu 159,52%. “Constructiile vor fi in continuare in atentia investitorilor, deci actiunile companiilor din acest domeniu vor merge in continuare bine”, a spus Prunea.
In topul celor mai lichide titluri si-au mai gasit locul companii precum Imotrust, Condmag, Orizont Turism, Iproeb, Albalact, Constructii Bihor si Celule Electrice Iasi.
Dintre acestea, cele mai bune randamente au fost inregistrate de Constructii Bihor si Celule Electrice Iasi. Cele doua companii au crescut, in ultima luna, cu 220% si respectiv 180%. De altfel, Celule Electrice are cea mai buna evolutie din ultimii cinci ani, compania aducand investitorilor un castig de 400% din ianuarie si pana acum. “Ce a fost anul asta pe Rasdaq nu o sa mai fie foarte curand. Nu o sa mai vedem cresteri de genul 300% intr-o luna, pentru ca multe dintre ele au crescut destul. Mie imi este teama sa nu se sparga piata, la ce cresteri au fost, mai ales ca au si de unde sa scada”, a declarat un investitor de pe Rasdaq.
Boom-ul inregistrat de actiunile companiilor de pe Rasdaq si interesul ridicat al investitorilor s-au resimtit in capitalizarea bursiera. De la inceputul anului si pana acum, Rasdaq a castigat 3,6 miliarde de euro, capitalizarea bursiera ajungand la 6,82 mld. euro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.