Klaus Iohannis şi preşedintele bulgar Rumen Radev au fost întrebaţi, marţi, în cât timp cred că va fi operaţional interconectorul de gaze din Grecia şi Bulgaria şi cât ar putea acesta diminua dependenţa de gazul din Rusia.
"Am discutat această chestiune cu premierul Mitsotakis (Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei - n.r.) (...) şi avem promisiuni ca până la sfârşitul acestui an interconectorul să fie funcţional şi atunci evident că putem, via Bulgaria, să beneficiem de gaz lichefiat care se va descărca în portul din Grecia. Pe de altă parte, se lucrează şi la alte rute alternative de aprovizionare cu gaz şi suntem în negocieri avansate cu mai multe surse. Este evident că, până începe iarna '22-'23, trebuie să avem alternative viabile care ne asigură gazul pentru iarna următoare", a declarat Klaus Iohannis.
La rândul său, Rumen Radev a afirmat că există o întârziere de mai mulţi ani între Grecia şi Bulgaria, dar se lucrează intens pentru a recupera această întârziere.
El a explicat că există promisiuni ca să se încheie până la 1 iulie anul acesta şi speră ca acest lucru să se întâmple.


