​Președintele Klaus Iohannis a avut vineri prima reacție la discursul virulent susținut de premierul Ungariei, Viktor Orban, la Băile Tușnad, Iohannis spunând că este profund eronat ca un lider european să vină cu o astfel de teorie a raselor. Șeful statului a cerut clarificări UDMR, a cărei conducere a aplaudat discursul lui Orban: "Nu putem să ne facem că acele lucruri nu au fost spuse".

Iohannis a făcut aceste declarații răspunzând unei întrebări într-o conferință de presă comună susținută alături de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

El a spus că ”este o eroare majoră şi este inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor”:

E nevoie de clarificări publice din partea UDMR

Președintele a mai spus că UDMR trebuie să vină cu clarificări publice, în condițiile în care conducerea și membrii partidului s-au aflat la evenimentul de la Băile Tușnad la care Viktor Orban a susținut discursul care a provocat criticile Occidentului:

Iohannis a mai spus că va trebui să aibă loc o discuție clarificatoare și în coaliția de guvernare:

Declarațiile lui Viktor Orban care au stârnit reacții aprinse în Occident

Viktor Orban a iscat un val de indignare prin recentele sale afirmații de la Școala de vară de la Băile Tușnad.

Printre alte declarații grave, din registrul xenofobiei și al rasismului, Orban a cerut negocieri de pace în Ucraina, pe motiv că strategia UE a eșuat și a spus că Budapesta nu este de acord cu intenția anunțată privind reducerea consumului de gaz (n.red- decizia CE a fost anunțată ulterior).

De asemenea, liderul naţionalist ungar în vârstă de 59 de ani, un obişnuit al declaraţiilor controversate împotriva migranţilor, a respins viziunea unei societăţi "multietnice".

Ce a declarat premierul Ungariei, la Băile Tușnad, conform traducerii oficiale:

„Un punct de vedere cultural”

Aflat joi în vizită în Austria, Orban și-a apărat discursul virulent pe care l-a susținut recent în România împotriva „amestecului de rase”, el motivând că a vorbit „dintr-un punct de vedere cultural”, potrivit AFP.

De la revenirea sa la putere în 2010, Viktor Orban şi-a transformat ţara aplicând reforme "iliberale", bazate pe "apărarea unei Europe creştine". El i-a atacat în special pe migranţii veniţi din Africa şi Orientul Mijlociu şi ONG-urile care le vin în ajutor, înăsprind accesul la azil şi ridicând garduri la frontiere.