Ion Iliescu, operat din nou! Fostul președinte al României, în vârstă de 95 de ani, trece printr-un nou episod critic după ce a fost diagnosticul de cancer pulmonar. În urma anunuțului ce a venit în urmă cu câteva zile, Iliescu a suportat azi o nouă intervenție chirurgicală, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”
Potrivit unei informări oficiale transmise în această dimineață, starea de sănătate a fostului șef al statului s-a agravat, și acesta pezintă „dificultăți respiratorii importante”. Echipa medicală a decis de urgență efectuarea unei proceduri pentru deblocarea căilor respiratorii superioare, o intervenție esențială pentru susținerea funcției respiratorii ”Ca urmare a progresiei bolii de bază, starea generală a pacientului s-a agravat”, a comunicat spitalul, adăugând că intervenția chirurgicală a decurs fără incidente, dar că prognosticul medical rămâne rezervat.
Ion Iliescu este internat la secția de Terapie Intensivă încă din data de 11 iunie, fiind monitorizat constant de o echipă medicală comună. Ultimele 24 de ore au adus o deteriorare rapidă a stării sale generale. În comunicatul spitalului se precizează că echipa medicală „își reafirmă angajamentul de a comunica transparent informațiile de interes public, cu respectarea reglementărilor în vigoare și a dorinței pacientului”. La această oră, fostul președinte rămâne sub supraveghere permanentă, iar îngrijirile acordate sunt adaptate complexității diagnosticului și vârstei înaintate.
Ion Iliescu a condus România în două etape de trist amintire din tranziția postcomunistă. Figura sa publică rămâne una dintre cele mai discutate din istoria recentă a țării, atât pentru rolul controversat în urma protestelor sângeroase din 1989, cât și pentru deciziile luate în anii ’90. În ultimii ani, aparițiile publice ale fostului președinte s-au rărit considerabil, pe fondul proceselor victimelor mineriadelor și problemelor sale de sănătate.





