În prezent, singurul român prezent pe lista celor mai bogați imigranți din SUA în 2025, Ioan Stoica nu abandonează sala de curs și studenții săi, și continuă să fie profesor de informatică la prestigioasa Universitatea California, Berkeley. Totodată este  unul dintre cei mai de succes antreprenori din zona Silicon Valley, ajuns miliardar. La 60 de ani, cu o avere estimată la 2,5 miliarde de dolari, Stoica spune că pentru el nu este vorba doar despre bani, ci despre a crea proiecte care fac diferența.

„Dacă ești condus doar de bani, listezi compania la bursă . Asta e calea cea mai ușoară. Dar nu e asta. E despre a construi ceva care contează”, a declarat Stoica pentru ediția americană a prestigioasei publicații financiare și de business Forbes.

Ion Stoica: ”Motivul pentru care nu am plecat în afaceri cu normă întreagă sunt studenții

În aproape trei decenii de carieră în SUA, profesorul român a cofondat patru companii, printre care Databricks și Anyscale. Databricks, evaluată la 62 de miliarde de dolari, a transformat startup-ul pornit din laboratorul său de cercetare în succes global, iar Anyscale, axată pe dezvoltarea aplicațiilor AI la scară mare, este evaluată la 1,4 miliarde de dolari. „În adâncul sufletului, rămân cadru universitar iar motivul pentru care nu am plecat în afaceri cu normă întreagă sunt studenții. Tinerii, în anii lor de formare, uneori nu știu ce este posibil sau nu. Au acest tip de credință și de aceea poți obține soluții neașteptate”, spune profesorul Ion Stoica pentru Forbes.

Ion Stoica, miliardarul român care nu renunță la munca de profesor

Ion Stoica, miliardarul român care nu renunță la catedră și laboratorul facultății pe care îl și finanțează

În 2023, echipa lui Stoica a lansat ChatBot Arena, o platformă unde utilizatorii pot compara diverse modele de inteligență artificială, inclusiv Vicuna, dezvoltat de laboratorul său, cu alte modele precum Alpaca de la Stanford. Popularitatea platformei a crescut rapid, fiind folosită de companii precum OpenAI, xAI și Google și adunând peste 3,5 milioane de voturi. Rebranduită ca LMArena în aprilie 2025, compania a atras 100 de milioane de dolari de la investitori și este evaluată la 600 de milioane de dolari. Stoica rămâne președinte al consiliului de administrație. Laboratorul său de calculatoare este finanțat în mare parte de companii gigant precum Microsoft, Google și IBM. Bugetul anual depășește 6 milioane de dolari, iar Stoica contribuie și cu bani din propriile afaceri.

Născut în România comunistă, Stoica /

s-a mutat în SUA la sfârșitul anilor 1990 pentru a urma un doctorat la Carnegie Mellon University și, după absolvire, a început să predea la UC Berkeley în 2000. De atunci, nu și-a abandonat laboratorul sau studenții, continuând să predea atât doctoranzilor, cât și studenților de licență. În această toamnă, de exemplu, va susține un curs despre sisteme de operare și programare de sistem. Primul său startup, Conviva, o firmă de analiză a transmisiunilor video în timp real, a fost fondat în 2006, chiar în perioada în care YouTube începea să devină popular. De atunci, Stoica a transformat cercetarea academică în afaceri de miliarde, păstrând însă întotdeauna o legătură strânsă cu universitatea și cu studenții săi.

Citește intreg interviul Forbes AICI!