Ministru petrolului din Iran a avertizat sâmbătă că statele membre ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) care au mărit producţia "vor trebui să o aducă sub control" în cazul în care preţul petrolului continuă să scadă, a anunţat o agenţie oficială de presă.
Ministrul iranian al petrolului, Gholam Hossein Nozari, a făcut, aparent, referire la toate ţările ce produc peste cotele OPEC, însă nu a menţionat niciunul dintre cei 13 membri ai cartelului.
Arabia Saudită, principalul producător mondial, care a susţinut permanent o bună aprovizionare a pieţelor, a avut o producţie ce a depăşit cota oficială. Producţia a fost de 9,7 milioane barili pe zi în iulie, cel mai ridicat nivel din 1981.
Nozari a spus că OPEC va discuta "monitorizarea cotelor" în cadrul întrunirii din septembrie, în cazul în care preţul petrolului continuă să scadă, continuând tendinţa de ieftinire de la un vârf atins în iunie, a precizat agenţia de presă IRNA.
Sursa: NewsIn
Iranul a anunţat că OPEC ar putea lua în discuţie monitorizarea cotelor de producţie
Publicat la 03.08.2008, 10:11:54
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
