Banca comercială europeano-iraniană denumită EIH Bank a derulat afaceri de peste un miliard de dolari pentru companii iraniene implicate în achiziţii pentru programul militar convenţional şi balistic al Iranului, scrie Wall Street Journal în ediţia online. Este vorba, inclusiv, despre companii aflate pe lista neagră în Statele Unite, în Uniunea Europeana sau la ONU.
Mai mult, sursele citate de Wall Street Journal spun că EIH a fost implicată într-o vastă schemă de evaziune fiscală, în iunie 2009, după ce a făcut tranzacţii în numele unei alte instituţii bancare din Iran, cu numele Sepah. Aceasta din urmă primise sancţiuni internaţionale pe motiv că facilita comerţul cu arme al Iranului şi activităţile de proliferare ale Teheranului.
Autorităţile de la Washington sunt în alertă şi spun că EIH figurează pe lista neagră a Trezoreriei americane, după ce oficialii americani şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu activităţile băncii din Germania, scrie Wall Street Journal. Preşedintele Barack Obama a semnat, luna trecută, o lege care ar putea bloca băncile şi companiile străine să facă afaceri în SUA, dacă au legături cu Iranul, reaminteşte cotidianul. EIH a fost fondată de un grup de comercianţi iranieni în 1971 şi funcţionează conform reglementărilor bancare germane.
Iranul evită sancţiunile internaţionale folosindu-se de o bancă din Germania
Publicat la 19.07.2010, 11:47:06
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



