Irlanda, un model în absorbţia fondurilor europene
Publicat la 11.06.2008, 09:03:20
Jim Deane, cel care coordonează Departamentul de Fonduri Structurale din Irlanda, explică de la Bruxelles, în exclusivitate pentru The Money Channel, cum a reuşit ţara sa să parcurgă procesul de absorbţie a fondurilor europene. El vorbeşte însă şi despre dificultăţile acestei proceduri.
"În primul rând am avut structuri administrative foarte puternice în Irlanda, care au fost bine fundamentate încă de la înfiinţarea statului în 1922, astfel încât am construit pe aceste structuri. De asemenea am avut un sprijin puternic al guvernului pentru programele noastre. Altfel spus, nu a contat dacă s-a schimbat guvernul sau nu. Am avut sprijin pentru aceste programe. În al trelea rând, în Irlanda avem o structură de parteneriate sociale foarte bine dezvoltate. Mă refer la sindicate, la fermieri, la industrii. Aceşti factori ne-au ajutat să implementăm fondurile", a declarat pentru The Money Channel Jim Deane.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
