Isarescu: Am putea intra in zona euro inainte de 2014
Publicat la 17.05.2007, 07:56:08
Dacă lucrurile merg mai bine decât se estimează în prezent, putem să fim mai ambiţioşi cu intrarea în zona euro şi să o devansăm în intervalul 2012-2014, a spus, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, la Forumul Financiar Sud Est European.
"Pentru aceasta este foarte important ce se va întâmpla în următorii trei ani, până în 2010, care ar trebui să fie o perioadă de consolidare, prin care să se facă şi ajustările de preţuri administrate care nu ar trebui să fie amânate", a mai spus Isărescu.
De asemenea, e important să vedem şi impactul efectului Balassa-Samuelson, care este foarte greu de anticipat în acest moment. Un alt element important este formarea pieţei de capitaluri pe termen lung cu care suntem foarte întârziaţi. Toate acestea ar trebui să se facă în condiţiile stabilităţi cursului de schimb. De asemenea, trebuie să terminăm şi cu reformele structurale, cu reforma pensiilor, trebuie construite infrastructuri, a mai spus guvernatorul BNR.
Efectul Balassa-Samuelson exprimă tendinţa din ţările cu productivitate mai mare în sectorul bunurilor comercializabile comparativ cu sectorul bunurilor necomercializabile de a înregistra niveluri mai ridicate ale inflaţiei şi apreciere reală a monedei naţionale.
"După această perioadă de trei ani, inflaţia va trebui să se consolideze sub 3%", a mai spus guvernatorul. Isărescu a menţionat că, în 2000, când i-a anunţat preşedintelui Comisiei Europene, Romano Prodi, în calitate de prim-ministru, ţinta României de intrare în Uniunea Europeană în 2007, acesta era mai degrabă neîncrezător, dar acum "cifra asta biblică de şate ani a prins bine". "Acum am propus o altă perioadă de şapte ani pentru intrarea în zona euro şi ni se spune să fim mai ambiţioşi. Acest lucru arată că au mai multă încredere în noi decât înainte", a menţionat Isărescu.
Guvernatorul băncii centrale a mai spus că trebuie bine chibzuit momentul intrării în ERM2 (Exchange Rate Mechanism - mecanismul cursului de schimb), care este atât o "sală de aşteptare" cât şi o "sală de testare". "Este foarte impornat când intrăm în ERM II şi să nu stăm prea mult pentru că acesta ar fi un lucru nefericit", a spus Isărescu.
Ţările membre ale Uniunii Europene din afara Zonei Euro trebuie să participe cel puţin doi ani în ERM2 înainte de a putea trece la moneda europeană.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
