money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Isărescu: Creşterea salariilor, risc inflaţionist / În privinţa pensiilor, să vedem despre ce e vorba. Deocamdată este cam mult zgomot, că se aplică de la anul, că e indexare, că mai vine ceva în plus

Publicat la 10.11.2023, 14:41:23

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Isărescu: Creşterea salariilor, risc inflaţionist / În privinţa pensiilor, să vedem despre ce e vorba. Deocamdată este cam mult zgomot, că se aplică de la anul, că e indexare, că mai vine ceva în plus
Urmărește money.ro pe Google News


Mugur Isărescu a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, dacă majorările de pensii şi salariile pot reprezenta factori de presiune în plus pe creşterea inflaţiei anul viitor. 

“O creştere a salariilor, ne-am exprimat, o considerăm un factor inflaţionist, un risc inflaţionist, mai ales dacă depăşeşte un anumit nivel. De regulă, se face comparaţia cu productivitatea. Nu este o comparaţie care se poate face uşor. Dar vom încerca să o dezvoltăm şi noi cu modelele noastre”, a afirmat guvernatorul BNR.

Legat de pensii, el a precizat că aşteaptă să vadă despre ce este vorba mai exact. 

“În ceea ce priveşte pensiile, să vedem despre ce este vorba. Când vom primi programul, ne vom exprima. Deocamdată este cam mult zgomot, că se aplică de la anul, că e indexare, că mai vine ceva în plus”, a declarat Mugur Isărescu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite