money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Isarescu: Economia ar putea creste cu peste 8% in acest an

Publicat la 29.06.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Isarescu: Economia ar putea creste cu peste 8% in acest an

In urma cu cateva zile, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, afirma ca un an agricol foarte bun, asa cum se anunta 2008, ar putea contribui cu unu-doua puncte procentuale la avansul Produsului Intern Brut (PIB).

Totusi, avansul bun al economiei ar putea sa dureze mai putin decat se anticipa pana acum. Eugen Radulescu, consilier in cadrul bancii centrale, apreciaza ca acest ciclu pozitiv al economiei romanesti s-ar putea inchide, intr-o perioada de pana la doi ani. Acest fapt ar putea avea loc ca urmare a nivelului ridicat al deficitului de cont curent, care a fost de 17 miliarde euro, la finele anului trecut.

Referitor la deficitul de cont curent, Isarescu a declarat ca acesta este sustenabil pana la un nivel de 9-10% din PIB. In prezent, nivelul acestuia este de 14%, dar banca centrala se opune unei corectii bruste, intrucat acest proces trebuie realizat gradual. Isarescu s-a referit si la creditele de consum, care ar putea avea un impact negativ la nivel macroeconomic. Viteza de dezvoltare a creditului de consum este excesiv de ridicata si devine riscanta atat pentru banci, cat si pentru macroeconomie, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. El a mentionat ca banca centrala nu vizeaza o stopare sau o scadere a creditelor, ci o dezvoltare a acestora “in zona de normalitate”. Isarescu a afirmat ca masurile luate de BNR si de bancile comerciale vor conduce situatia creditului bancar din Romania intr-o directie mai sustenabila, cu imprumuturi directionate catre corporatii, investitii si agricultura.

Comisia Europeana prognozeaza un deficit de cont curent de 16,1% din PIB, peste nivelul celui de anul trecut. Totusi, Comisia Nationala de Prognoza apreciaza ca deficitul de cont curent din acest an se va situa la 13,6% din PIB, in scadere fata de anul trecut. De altfel, in urma cu cateva saptamani, reprezentantii bancii centrale estimau ca se asteapta la o stagnare a deficitului extern, in acest an, sau chiar la o usoara reducere a acestuia.  

Iar datele din primele luni ale anului arata o acoperire mai mare a deficitului extern de catre investitiile straine. Astfel, in primele patru luni din 2008, contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 4,84 miliarde euro, potrivit Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Acesta a fost acoperit, in proportie de 66,5%, prin investitii straine directe. Mai exact, rata de acoperire a deficitului de cont curent de catre ISD-uri aproape ca s-a dublat, si ea, fata de valoarea de anul trecut. Astfel, daca, in perioada ianuarie-aprilie 2007, rata de acoperire a deficitului de cont curent prin ISD-uri a fost de 36,1%, in intervalul ianuarie-aprilie 2008, acesta fost acoperit de ISD-uri in proportie de 66,5%.

Contul curent-valoarea neta (Ian.-Apr. 2008)

Deficitul de cont curent a fost acoperit, in proportie de 66,5%, prin investitii straine directe, o valoare aproape dubla fata de perioada similara din 2007 Sursa: BNR

Bunuri si servicii

5,23 mld. euro

Venituri

1,46 mld. euro

Transferuri curente

1,86 mld. euro

Valoare totala

4,84 mld. euro

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite