"Plăţile externe ale României nu sunt făcute de FMI şi cu atât mai mult nu sunt făcute de şeful FMI", a declarat joi guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Într-un interviu acordat ieri postului elveţian TSR, şeful Fondului Monetar Internaţional Dominique Strauss Kahn a atras atenţia asupra faptului că o serie de state europene sunt pe buza prăpastiei.
"Este dramatic că în ţări ca Grecia, Irlanda, Letonia, Ungaria, România situaţia trebuie redresată, pentru că nu mai putem continua aşa. Încetarea de plăţi este iminentă. Prăpastia este chiar în faţă. Nu cred în faliment. Cred că solidaritatea europeană va duce la evitarea acestui lucru, dar asta presupune politici adure, iar aceste ţări sunt în continuare cele mai vulnerabile, mai sărace, aflate în cel mai mare pericol. De aceea trebuie adoptate programe care să protejeze cheltuielile sociale", a declarat directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn la TSR.
"Şeful FMI se referea la ajustările bugetare şi la reducerea cheltuielilor bugetare. Eu nu dau mare importanţă acestei ştiri. Ca dovadă, în această dimineaţă leul s-a apreciat", a spus Isărescu.
Isărescu: Nu există niciun pericol ca plăţile externe să nu fie făcute
Publicat la 25.11.2010, 09:03:26
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
