Întrebat dacă aprecierea leului este justificată de fundamentele economice, Isărescu a răspuns că modificări de până la 3-4% ale cursului nu trebuie băgate în seamă.
Totodată, el a arătat că aprecierea leului cel mult mai temperează anticipaţiile conform cărora moneda naţională s-ar deprecia sau descurajează persoanele care "tendenţios" vorbeau despre depreciere ca justificare pentru creşterea preţurilor.
"Altminteri, modificări de 1-2% ale cursului nu ar trebui să se vadă imediat în preţuri. Cred că preţurile din România vor ajunge să aibă o mult mai mare independenţă faţă de evoluţiile din exterior", a spus Isărescu.
Leul s-a apreciat în acest an cu 1,3% în raport cu euro. Cursul de referinţă anunţat de BNR, de 4,2016 lei/euro, a reprezentat cel mai redus nivel de la începutul lunii iunie a anului trecut.
Isărescu a primit vineri ordinul naţional al Legiunii de Onoare, în numele preşedintelui Franţei, pentru "Rolul în integrarea României în Uniunea Europeană, pentru locul ocupat astăzi în guvernanţa economică europeană şi pentru toate meritele personale".
Isărescu: Nu trebuie să băgăm în seamă modificări de până la 3-4% ale cursului de schimb
Publicat la 04.03.2011, 18:26:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
