"Vom merge la Bruxelles pentru a adânci acordul pe care deja l-am încheiat cu băncile-mamă la Viena. Fondul Monetar ţine mult la acest acord şi vom discuta despre modul în care am negociat cu băncile", a spus, joi, Isărescu, cu ocazia unei conferinţe de presă desfăşurate la Iaşi.
El a menţionat că imaginea României s-a îmbunătăţit după acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), care, totodată, va asigura finanţarea necesară ţării şi va duce la coerenţa politicilor.
"Există un curent conform căruia acest acord (de la Viena, cu băncile mamă n.r.) pe care l-am încheiat să fie un pionierat şi să fie aplicat şi altor ţări. În 5 luni, România a ajuns din ţara cu imagine neagră un exemplu pozitiv", a mai spus guvernatorul.
El a precizat că banii din acordul încheiat cu Comisia Europeană (CE) vor intra tot în rezerva băncii centrale.


