Este un nou plan de restructurare la JAL în ultimii ani, după ce grupul a sacrificat deja mai multe mii de locuri de muncă.
În contextul dificultăţilor cu care se confruntă compania, afectată de scăderea veniturilor pe fondul crizei, Ministerul Transporturilor a apelat în cele din urmă la o comisie de experţi.
Specialiştii urmează să ajute compania să se redreseze, în schimbul unei garanţii financiare.
Planul de restrucutare vine în contextul în care mai mulţi operatori de transport aerian s-au arătat interesaţi de preluarea unei participaţii la compania japoneză. După Delta Air Lines şi American Airlines, ultimul intrat în cursă ar putea fi grupul Air France-KLM, care a început discuţiile cu JAL pentru preluarea unei participaţii, susţine o sursă apropiată dosarului, citată de Les Echos.
Fiecare companie, interesată de destinaţiile asiatice ale JAL, în special din China, discută de o investiţie de 200-300 milioane dolari în cadrul Japan Airlines, în schimbul unei participaţii minoritare şi împărţirii codurilor, însă discuţia este deschisă şi cifrele ar putea evolua, a declarat aceeaşi sursă.
Haneda, principalul aeroport intern japonez, este cel de-al treilea din lume ca trafic de pasageri şi este în curs de dezvoltare pentru a deveni aeroport internaţional.
JAL pare să prefere American Airlines, alături de care face parte din alianţa OneWorld, care mai cuprinde şi companiile British Airways şi Cathay Pacific.
Însă guvernul japonez ar prefera mai degrabă ofertele înaintate de Air France sau Delta, mai stabile din punct de vedere financiar. Ambele companii sunt membre ale alianţei SkyTeam, precum Korean Air şi Aeroflot.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.