"După cum aţi spus, s-au făcut progrese excelente în discuţiile noastre. Şi aş spune că unul dintre lucrurile pe care l-am remarcat ca fiind foarte favorabil este că a existat o cooperare între membrii Guvernului care pleacă şi cei ai Guvernului care vine. Acest lucru este extrem de util pentru noi, pentru că ne arată că va fi o continuitate a angajamentelor României, cu privire la obligaţiile internaţionale, precum şi cu privire la programul de reforme şi de consolidare economică. Este foarte satisfăcător pentru noi să vedem cum miniştrii care pleacă şi cei care vin pot veni împreună să discute cu noi şi să aibă un angajament comun pentru ca România să rămână pe poziţii. Aşadar, suntem foarte recunoscători atât membrilor Guvernului care pleacă cât şi celor care vin pentru acest spirit al cooperării", a declarat Jeffrey Franks, în debutul întrevederii cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.
Preşedintele Traian Băsescu a primit duminică, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
Jeffrey Franks: E satisfăcător să vedem că miniştrii care pleacă şi cei care vin discută împreună cu noi
Publicat la 06.05.2012, 09:57:12
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
