'Domnul Franks va ajunge pe data de 25 aprilie, va sta o zi după misiune şi va pleca pe 9 mai. Domnul Franks va fi însoţit de domnul Erik De Vrijer, care va deveni şeful misiunii pentru următoarea vizită. Vizita FMI va avea loc în acelaşi timp cu cea a echipei Comsiei Europene şi a Băncii Mondiale. Autorităţile tratează Aranjamentul ca fiind de precauţie, ceea ce înseamnă că nu intenţionează să atragă resursele disponibile', a spus Lybek.
Potrivit acestuia, reprezentanţii misiunii se vor întâlni cu autorităţile, reprezentanţii partidelor politice, uniuni, asociaţii de afaceri, bănci şi organizaţiile societăţii civile.





