money.ro
Actualitatemoney.ro

John Guerry, directorul fabricii Nokia de la Jucu: “Am pastrat loc si pentru o a doua fabrica”

Publicat la 27.11.2007, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
John Guerry, directorul fabricii Nokia de la Jucu: “Am pastrat loc si pentru o a doua fabrica”

As vrea sa clarificati de unde a aparut data de 15 ianuarie 2008, ca moment al inceperii productiei.

Am spus mereu, inclusiv autoritatilor locale, ca vom demara productia intr-un prim colt (al fabricii, n.r.), in cursul primului trimestru al anului viitor. Evident, cand am spus primul trimestru, ne-am referit la cat putem de devreme, in cursul acestui prim trimestru. Evident, piata de telefoane mobile creste foarte repede, cota de piata a produselor Nokia creste foarte repede si avem o oportunitate de exploatat cu aceasta noua fabrica. Asa ca ne miscam cat putem de repede, dar 15 ianuarie... chiar nu stiu de unde a aparut.

 Stiu ca, inainte de productia propriu-zisa, are loc o sesiune de preproductie, de testare a echipamentelor si a oamenilor. Cand incepe aceasta?

Evident, vom face niste teste inainte de a porni productia propriu-zisa, dar ceea ce vom face nu va fi de vanzare. Intotdeauna facem asemenea teste, oriunde dam in functiune o linie de asamblare.

 Este posibil sa imi oferiti un calendar mai exact al etapelor care urmeaza? Suntem in 20 noiembrie, deci, cand va fi gata totul?

Nu inainte de trimestrul doi al anului viitor. Dar mai mult nu va pot oferi. Motivul pentru care nu am nici eu un calendar batut in cuie este vremea. Cert este ca nu vom ajunge sa instalam niciun echipament inainte de sfarsitul anului. Primele linii de productie vor fi asamblate la inceputul anului viitor, apoi vom incepe testele si abia apoi vom demara productia. Ati fost la santier, ati vazut stadiul lucrarilor. Evident, tot acel loc nu va fi gata in primul trimestru al anului viitor...

 Domnul Goldbeck (antreprenorul, n.r.) mi-a spus ca termenul sau final de predare este trimestrul doi din 2008.

Da, in cursul primului trimestru al anului, vom da in folosinta o anumita capacitate de productie, partiala. Vorbim de 25%, aproape de 25%, probabil. Va fi o mica arie de productie, in care vom lucra incepand din martie 2008. Iar ceea ce a mentionat domnul Goldbeck este termenul de livrare final, cand fabrica va fi gata 100%, si vorbim de iunie 2008, mai exact.

 Cate linii de productie va avea prima parte a fabricii si cate in total?

Nu comunicam niciodata numarul de linii de productie si nici pe cel al terminalelor pe care le putem produce sau le producem. Vorbim de capacitatea fabricii, un element considerat confidential. Ceea ce va pot spune este ca, atunci cand va lucra la capacitate maxima, fabrica va fi una de foarte, foarte mare volum.

 Care va fi capacitatea fabricii?

Nu pot sa va spun decat ca va fi una de mare volum.

 Ce inseamna mare volum?

Vom putea fabrica o multime de terminale. Este o informatie foarte sensibila.

 Oricum, daca as fi in acest business, cred ca nu mi-ar trebui decat sa vad dimensiunile fabricii pentru a evalua capacitatea ei de productie. Asa ca nu sunt convins ca aveti un foarte mare secret acolo.

Aceasta fabrica este, poate nu stiti, proiectata, deocamdata, numai ca facilitate de asamblare. Vom primi componentele de la fabricile-surori si le vom asambla aici, vom face programarea, le vom pune in cutii si le vom livra. Cam atat.

 Este mai mare decat fabrica de la Komarom (in nord-vestul Ungariei)?

Nu stiu, este comparabila insa cu oricare alta fabrica. O diferenta exista: la Komarom se si produc componente, aici numai vor fi asamblate, cel putin intr-o prima etapa. Dar cred ca fabrica de la Jucu se poate compara cu cea de la Komarom, in dimensiuni.

 Cate terminale ar putea produce simultan?

La capacitate maxima, ar trebui sa putem asambla oricare dintre terminalele din catalogul Nokia, in orice numar. Sigur ca vrem sa pastram totul cat mai simplu,

dar acesta e obiectivul. Pentru inceput insa, vom porni cu doua modele in paralel.

 Cum stati cu infrastructura?

Suntem destul de avansati cu lucrarile la fabrica, asa incat estimez ca multe dintre lucrarile de infrastructura vor fi gata odata cu noi. Dar vom face tot posibilul ca muncitorii sa ajunga la timp la lucru, camioanele de transport sa ajunga mai rapid la fabrica, toate acestea vor fi gata.

Vom avea o sosea corespunzatoare de acces, treceri functionale peste calea ferata, acces semaforizat la soseaua nationala si toate vor fi gata cam odata cu demararea productiei. De fapt, cam pe la sfarsitul acestui an. Cat despre rapoartele care spun ca infrastructura va fi gata mai tarziu, era vorba de acel articol din presa in care noi “porneam” pe 15 ianuarie, o data complet irealista. Pe de alta parte, atunci cand este vorba de o asemenea investitie, ai planuri de rezerva pentru aproape orice. Ar putea suna ca ma eschivez sa raspund, dar sunt foarte multe variabile care contribuie la amanarea sau la apropierea termenului de predare: calea de acces, oamenii etc.

 Au aparut stiri ca partea de infrastructura este intr-o mare intarziere.

Nu as spune ca este mare... intarzierea. Unele lucruri care tin de aceasta infrastructura, cum ar fi aeroportul, nu prea depind numai de noi sau de partenerii nostri. De exemplu, pentru extinderea aeroportului de langa Cluj, trebuie mutat un rau. Este genul acela de dificultate imposibil de prevazut. Pe de alta parte, nici vremea nu ne-a prea ajutat in ultimele saptamani. Este riscul asumat atunci cand construiesti iarna. Dar ce vreau sa subliniez este ca Nokia a decis sa realizeze acest obiectiv aici si, chiar daca mai apar zvonuri ca am putea pleca “din cauza ca”, pot sa spun ca nu vom pleca.

 Ce v-ar face sa abandonati proiectul?

Nici nu ma pot gandi acum la un asemenea plan de rezerva, care sa includa evacuarea. Orice ar fi, avem planuri de rezerva, dar toate pornesc de la premisa ca suntem si ramanem aici. Asta e certitudinea, variabilele sunt cat de rapid pornim fabrica, parcul industrial, cat de mare va fi volumul productiei.

 Am vazut ca, pe planuri, sunt desemnate site-uri pentru 14 furnizori, pe cand anunturile publice au fost numai pentru trei.

Acum sunt numai trei furnizori anuntati. Planul este ca sosirea furnizorilor sa se faca intr-un mod logic si sigur pentru toata lumea. Sunt ceva preocupari legate de numarul de oameni care ar putea fi angajati. Si sunt si cateva cifre de comparat: cu mai bine de doi ani in urma, am construit o fabrica la Chenai, India, un oras cu 7,5 milioane de locuitori. In tot judetul Cluj, sunt 750.000 de locuitori. Este un mediu complet diferit. Inca un exemplu: cand am construit la Komarom, am pornit cu o mica facilitate, au venit oamenii care locuiau acolo. Asa ca, pentru a aduce chiar 14 furnizori acum, sa ne concuram pentru resursele umane, ar fi hazardat. Asa ca pornim cu trei furnizori, care ne sunt abso

lut necesari: un producator de carcase, un producator de tipizate pentru manualele telefoanelor si un producator de ambalaje, pentru cutiile in care vor fi livrate terminalele. Cei trei sunt necesari aici din punct de vedere logistic, cat despre ceilalti, trebuie intai sa vedem cum stam cu oamenii, cu transportul, cu accesul etc. Cu cresterea fabricii in sine, evident. Pe de alta parte, cele 14 parcele desenate in planul general al santierului nu sunt foarte relevante, in locul unora ar putea fi construita o a doua fabrica, peste cativa ani, dar numai daca cererea de telefoane mobile, la nivel mondial, o va cere si justifica.

 Sa vorbim despre oameni. Cati angajati are fabrica Nokia, acum?

Am spus mereu ca vom angaja aproximativ 500 de oameni, pana la sfarsitul lunii ianuarie. Acum, recrutam profesio- nisti: manageri, ingineri, experti in materiale, experti in calitate, contabili, in special personal cu studii superioare. Muncitorii si personalul cu studii medii vor fi recrutati spre sfarsitul anului, inceputul lunii ianuarie 2008.

 Si numarul total al “populatiei” Nokia va fi de...

3.500 de persoane, cand va functiona la capacitate maxima.

 Cum stati cu resursele umane, pe plan local?

Am facut si vom face o multime de recrutari, atat individuale, cat si prin intermediul targurilor de locuri de munca. Sunt domenii unde avem ceva probleme, cum ar fi cel al asigurarii calitati, este dificil sa gasim experti in calitate, cu un background solid in domeniu. Pe de alta parte, am avut succes in recrutarea de specialisti in logistica, buni cunoscatori ai solutiei SAP. La fel, managementul productiei a fost ofertant, ca resurse umane. Am avut peste 8.000 de candidati la primul targ de locuri de munca, noi ne asteptam la 3.500.

 Au venit 8.000 de romani sa lucreze la Nokia: numarul lor a dus la scaderea nivelului salariului oferit sau marca Nokia l-a ridicat?

Nici una, nici alta. Atunci cand decidem asupra unei locatii, facem studii legate de nivelul general al salariilor, de nivelul taxelor si al contributiilor pe aceste salarii. Nokia este o marca internationala, un patron care are grija de oamenii sai, asa ca oferim pachete salariale rezonabile. Vorbind de procesul de recrutare, Nokia a atras o multime de oameni, dar salariul nu depinde de numarul de candi- dati si nici de notorietatea marcii, ci de nivelul mediu local.

Nokia

Istorie  Corporatia “Jder” a aparut in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand Frederik Idestam, un inginer de mine, a construit o fabrica de cherestea pe malul raului Nokianvirta, din sudul Finlandei. Nokia este denumirea finlandeza a jderului. In 1871, “Jder”, adica Nokia, era inregistrat ca denumire comerciala. In 1967, Nokia fuzioneaza cu Finnish Cable Works, rezultand Nokia Corporation, iar in 1981, este data in functiune prima retea de telefonie mobila din lume, Nordic Mobile Telephone (NMT).

Profil Nokia

CV

‘Orice ar fi, avem planuri de rezerva, dar toate pornesc de la premisa ca suntem si ramanem aici. Asta e certitudinea, variabilele sunt cat de rapid pornim fabrica, parcul industrial, cat de mare va fi volumul productiei John Guerry directorul fabricii Nokia de la Jucu

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite