"Noi am subliniat că înainte de orice nouă deblocare de fonduri, Grecia trebuie să-şi arate hotărârea de a pune în aplicare reformele promise până la 18 octombrie, cel târziu", a declarat Juncker într-o conferinţă de presă la Luxemburg, după o întâlnire a miniştrilor de finanţe din zona euro.
"Troica de creditori ai Greciei ne-a ţinut la curent cu situaţia din ţară. Am fost bucuroşi să aflăm că s-au făcut progrese substanţiale în ultimele zile", a adăugat Juncker.
"Dar noi facem apel la troică să finalizeze discuţiile cât mai repede posibil", a continuat el.
"În ceea ce priveşte Grecia, mai sunt multe de făcut", a afirmat directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde.
Atena încearcă să obţină deblocarea unei tranşe vitale de 31,5 miliarde de euro dintr-un împrumut internaţional de 130 de miliarde, acordat iarna trecută şi destinat recapitalizării băncilor sale, şi să înceapă să ramburseze datoria sa internă de aproape 8 miliarde de euro.
Plata a fost blocată în iunie de creditorii ţării, în aşteptarea adoptării unui nou pachet de reduceri bugetare şi de austeritate.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.