"Kaufland România inaugurează pe 28 ianuarie 2021, două magazine, în Piatra Neamţ şi în Sibiu. În total, creează peste 200 de locuri de muncă noi, aproximativ 100 de locuri în fiecare dintre cele două locaţii. Prin aceste deschideri, compania ajunge la o reţea naţională de 141 de hipermarketuri", a anunţat compania.
Al patrulea magazin din Sibiu dispune de o suprafaţă totală de peste 5.500 metri pătraţi, dintre care peste 3.000 metri pătraţi sunt destinaţi spaţiului interior de vânzare. Magazinul are disponibile 248 de locuri de parcare. Pe perioada stării de alertă, programul de lucru va fi de la 6:30 şi până la 21:00 de luni până sâmbătă, iar duminică de la 8:00 la 21:00.
Noul Kaufland Sibiu va oferi o staţie de încărcare electrică cu putere sporită: 50KW.
De asemenea, Kaufland deschide şi al doilea magazin din Piatra Neamţ, ce va avea o suprafaţă totală de peste 4.500 metri pătraţi, din care peste 3.000 metri pătraţi sunt destinaţi spaţiului interior de vânzare. Programul de lucru din această perioadă va fi de la 6:30 şi până la 21:00 de luni până sâmbătă, iar duminică de la 8:00 la 20:00.


