Compania previzionează o creştere uşoară a producţiei de petrol şi gaz, la 22,1 milioane de tone în 2011, după avansul de 17%, la 22 de milioane anul trecut.
“Vom face aceste credite, în principal, pentru a restructura datoriile existente...în al doilea rând, pentru a ne finanţa contribuţia în proiecte existente şi, în al treilea rând, pentru investiţii în altele noi”, a spus Kabylin.
Toamna trecută, Rompetrol a convertit în acţiuni o datorie de cca. 500 de milioane de euro către statul român, în contul unei datorii istorice datând din 2003. Deşi operaţiunea s-a făcut în baza unei ordonanţe de urgenţă de pe vremea Guvernului Năstase, Guvernul român a contestat-o. În prezent, au loc mai multe procese între Rompetrol şi Ministerul de Finanţe.
KMG este acţionarul majoritar al companiei petroliere Rompetrol şi deţine pachete minoritare în cele mai importante proiecte petroliere din Kazahstan, Tengiz şi Kashagan.
Preşedintele Traian Băsescu a avut, la sfârşitul anului trecut, o întâlnire bilaterală cu preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, în cadrul summit-ului OSCE, solicitându-i acestuia onorarea integrală a creanţei bugetare a Companiei Rompetrol-Rafinare faţă de statul român.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.