Vânzarea participaţiei la KazMunaiGas Exploration Production va fi urmată de vânzarea unor acţiuni la companiile deţinute de stat Kazakhstan Electricity Grid Operating Co., Kazpost şi Kazakhstan Temir Zholy, a anunţat preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev.
De asemenea, producătorii de metal Eurasian Natural Resources Corp., Kazakhmys Plc, Kazzinc şi Karmetcombinat (unde deţine o participaţie compania ArcelorMittal) vor vinde acţiuni cetăţenilor din statul asiatic, conform declaraţiilor şefului statului kazah, care nu a precizat când vor fi vândute aceste acţiuni.
Fondurile de pensii din Kazahstan vor putea achiziţiona acţiunile care nu vor fi cumpărate de investitorii individuali, a afirmat Nursultan Nazarbayev.
Compania de stat KazMunaiGaz deţine 61,4% din acţiunile cu drept de vot ale KazMunaiGas Exploration. Guvernul din Kazahstan deţine 11,65% din Eurasian Natural şi 26% din Kazakhmys.
Preşedintele Kazahstanului a cerut luna trecută guvernului de la Astana să lanseze anul acesta oferte publice iniţiale (IPO) pentru companiile de stat.
Şeful statului a kazah a precizat că în cazul companiilor naţionale KazMunaiGas (proprietarul Rompetrol), Kazakhstantemirzholy şi Kazavtoprom ofertele publice iniţiale ar trebui lansate în 2012-2013. Acţiunile companiilor Samruk-Energy, KEGOK şi Kazpochta ar trebui scoase la vânzare până la sfârşitul acestu an, a afirmat Nursultan Nazarbayev.
La forumul de la Davos oficialii din Kazahstan au anunţat că intenţionează să lanseze un program masiv de privatizare, pentru a atrage mai multe investiţii străine şi pentru a diversifica economia ţării.
La începutul acestui an autorităţile din Kazahstan au revizuit în sus estimările de creştere economică pentru 2011, după ce în 2010 Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat un avans de 7%.
Precedentele prognoze aveau în vedere pentru 2011 o creştere de 3,1%.
În 2010, creşterea economică a Kazahstanului s-a accelerat la 7% de la 1,1% în 2009. Inflaţia s-a situat la 7,8% anul trecut, în timp ce rata şomajului a scăzut la 5,5% iar venitul mediu per capita a crescut cu 6,3% iar salariul real a crescut cu 7,5%.
Kazakhstanul vinde 5% din KazMunaiGaz EP pentru 500 mil. dolari
Publicat la 01.03.2011, 10:55:08
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. BET se apropie de 50% creștere în acest an
Piețe financiare
Curs BNR valabil 20 august 2026: 1 euro = 5.2452 lei. Leul pierde ușor teren
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
Bursa a reintrat timid pe creștere. O veste bună pentru investitori
Piețe financiare
