Hackerii vizează companii, bănci şi companii de infrastructură energetică, într-un mod care sugerează că se pregătesc să activeze malware-ul pentru un atac masiv, a mai spus Demediuk, adăugând că poliţia ucraineană colaborează cu autorităţi străine pentru a-i identifica pe piraţii cibernetici.
Kremlinul a negat însă acuzaţiile. 'Nu, nu este adevărat', a declarat miercuri pentru Reuters biroul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Forţe de aplicare a legii şi echipe care se ocupă de securitatea companiilor din întreaga lume acordă o atenţie sporită ameninţărilor cibernetice din Ucraina, de unde au provenit unele dintre cele mai distrugătoare atacuri cibernetice din istorie. Un virus numit 'NotPetya' a lovit Ucraina în iunie 2017, afectând agenţii guvernamentale şi companii înainte de a se răspândi la corporaţii din întreaga lume, provocând acestora pierderi de miliarde de dolari.





