Președintele Klaus Iohannis a fost prezent la Palatul Sandor din Budapesta, unde s-a întâlnit cu omologul său maghiar, Katalin Novák, care în mai 2023 a postat pe pagina sa de Facebook, Imnul Ţinutului Secuiesc. Aici șeful statului a vorbit despre atacul teroriștilor Hamas, descris de Iohannis ca fiind „în favoarea Rusiei”.
Întrebat despre recentele desfășurări de forțe dintre Israel și militanții anti-sioniști din Fâșia Gaza, Klaus Iohannis a precizat că țara noastră a condamnat din prima clipă acest atac terorist, și și-a exprimat solidaritatea față de Guvernul de la Tel Aviv, pentru clipele de teroare prin care cetățenii israelieni trec.
”În ce privește situația din Israel, am condamnat din prima clipă atacul terorist de mare amploare asupra Israelului și am spus imediat că Israelul are tot dreptul să se apere. Imaginile pe care le vedem sunt imagini de groază, sute și sute de civili măcelăriți de acest atac terorist de amploare. (…)Noi suntem solidari cu Israel și România, evident, este pregătită să intervină cu ajutoare atunci când acestea vor fi solicitate”, a declarat la Budapesta, șeful statului.
Președintele României a vorbit de la pupitrul Palatului Sandor și despre impactul războiului dintre Israel și gruparea teroristă Hamas. Iohannis a precizat că această nouă realitate geopolitică va schimba dinamica relațiilor din Orientul Mijlociu, dar și situația războiului din Ucraina.





