Klaus Iohanis susţine că actuala campanie a fost una "fadă", şi că marile partide politice nu au reuşit să se impună, majoritatea candidaţilor preferând "să le vorbească alegătorilor din afişe". Iohannis a declarat că alegătorii vor vota cu un candidat, mai mult de supărare pe un altul, care i-a dezamăgit.
"Eu le recomand sibienilor, ca de obicei, să meargă la vot. Poate candidaţii au considerat că este suficient să îşi facă postere şi atât. Dezbaterile electorale au semănat mai mult cu emisiuni de scandal. Ce ne-a lipsit şi de data aceasta, au fost candidaţi puternici, cu o personalitate puternică", a spus Iohannis.
Acesta consideră că, deocamdată, doar candidatul FDGR, deputatul Ovidiu Ganţ, a întrunit condiţiile sale, pentru un bun parlamentar. "Îmi doresc parlamentari care reprezintă bine Sibiul, care cunosc problemele Sibiului şi care fac lobby pentru Sibiu. Cu siguranţă, Ovidiu Ganţ întruneşte aceste condiţii, de aceea l-am şi promovat pe lista pentru Camera Deputaţilor", a explicat Iohannis.
Ganţ este singurul candidat recomandat de Iohannis şi FDGR, sibienilor. Pentru a fi reales, Ovidiu Ganţ, are nevoie la nivel naţional, cel mai probabil de câteva mii de voturi, în jurul a cinci mii.


