Noua structură, numită "colegiul supervizorilor", va fi similară autorităţilor de control internaţionale şi va monitoriza 30 dintre cele mai mari instituţii financiare ale lumii, scrie Washington Post, în ediţia de vineri.
Instituţia "va spori nivelul de monitorizare şi control al băncilor şi va identifica operaţiunile cu un grad mare de risc", precum cele care au cauzat criza financiară actuală.
Cotidianul, care citează surse diplomatice anunţă că "Statele Unite, ţările europene, Japonia şi cele mai importante economii emergente ar putea încheia un acord privind înfiinţarea unui sistem de prevenire, care să identifice punctele slabe ale sistemului financiar mondial înainte de declanşarea crizelor".
În urma solicitărilor primite de Statele Unite în vederea creşterii transparenţei pe pieţe, Federal Reserve va "anunţa în curând înfiinţarea unui departament care va contribui la standardizarea şi limitarea riscurilor implicate de instrumentele financiare derivate", scrie Washington Post, citând surse oficiale. (NewsIn)
La summitul G20 s-ar putea decide înfiinţarea unei instituţii pentru controlul băncilor
Publicat la 14.11.2008, 20:54:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
