money.ro
Actualitatemoney.ro

Lacul Herastrau a fost poluat cu resturi de produse petroliere

Publicat la 20.10.2006, 07:50:46

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Lacul Herastrau a fost poluat cu resturi de produse petroliere

O porţiune de 100 de metri pătraţi din suprafaţa lacului Herăstrău a fost poluată cu resturi de produse petroliere, ce provin de la Staţia Petrom Băneasa, a declarat, în data de 19 octombrie, purtătorul de cuvânt al Gărzii Naţionale de Mediu, Dan Fiţa. Acesta a adăugat ca este foarte probabil ca angajaţii staţiei sa fi spălat un rezervor de produse petroliere în apa lacului.

Potrivit Gărzii de Mediu, Petrom a fost sancţionată cu o amendă în valoare de un miliard de lei vechi, dar reprezentanţii companiei petroliere au negat faptul că reziduurile ar proveni din staţia menţionată.

"Nu există nici un dubiu că resturile provin de la Petrom, întrucât nivelul apei este foarte mic, iar pata de irizaţii este exact în dreptul staţiei lor. Comisarii care au stabilit provenienţa au experienţă în aceste activităţi şi nu le poate fi pusă în discuţie expertiza. Nu au decât să conteste decizia în instanţă", a mai precizat Dan Fiţa, adăugând că reprezentanţii Petrom au acceptat să coopereze cu un utilaj pentru înlăturarea produselor petroliere din apă.

Reprezentantul Gărzii de Mediu a mai afirmat că se lucrează intens la curăţirea suprafeţei poluate şi speră ca până cel târziu vineri, în apa lacului să nu mai existe niciun produs rezidual.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite