money.ro
Actualitatemoney.ro

Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor a fost promulgată

Publicat la 04.11.2008, 12:00:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor a fost promulgată

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat o lege potrivit căreia asigurarea locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor devine obligatorie, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis marţi Agenţiei NewsIn.

Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, promulgată marţi de şeful statului a fost adoptată, în 8 octombrie, în Camera Deputaţilor. Astfel, proprietarii fizici sau juridici ai imobilelor cu scop de locuinţă trebuie să le asigure, valoarea poliţei de asigurare fiind diferenţiată în funcţie de tipul de locuinţă.

În favoarea legii au votat 212 de deputaţi, în timp ce unul s-a împotrivit, iar şase s-au abţinut.Potrivit textului votat de către deputaţi, începând cu data la care se împlinesc 90 de zile de la adoptarea normelor de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, emise în aplicarea legii, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să-şi asigure împotriva dezastrelor naturale toate construcţiile cu destinaţie de locuinţă, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora, înregistrate în evidenţele organelor fiscale.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite