Legea salarizării. Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, afirmă că nu poate garanta adoptarea cu succes a noii legi a salarizării unitare în sistemul bugetar, subliniind că verdictul final va fi dat în Parlament. Oficialul consideră însă că acordul politic conturat în jurul proiectului reprezintă „un gest de maturitate și responsabilitate” și un început promițător pentru o reformă amânată de ani de zile.
Legea salarizării vizează reașezarea întregului sistem
Invitat vineri seară la TVR Info, Pîslaru a explicat că proiectul depășește sfera unor simple corecții punctuale și urmărește reașezarea întregului sistem de salarizare pe o grilă unitară, bazată pe criterii obiective. „Nu pot garanta că proiectul va fi un succes, asta se va vedea în Parlament, la adoptare, dar cred că suntem pe o pistă bună”, a declarat ministrul.
Potrivit acestuia, proiectul va fi lansat luni în transparență decizională, urmând consultări cu sindicatele și familiile ocupaționale, un proces estimat să dureze aproximativ două săptămâni. Ulterior, documentul va fi trimis în Parlament, cu obiectivul unei proceduri accelerate care să permită adoptarea legii înainte de 31 august.
Ministrul interimar a reiterat principiile de bază ale reformei: protecția veniturilor actuale – nimeni nu va pierde salariu în urma noii legi –, aplicarea simultană a noii grile pentru toate categoriile bugetare și eliminarea statutelor privilegiate. Noua salarizare unitară este construită pe evaluări realizate de Banca Mondială în perioada 2022–2024.




