Fumatul rămâne interzis în baruri și pe terasele cu mai mult de 2 pereți
Publicat la 03.11.2016, 15:28:07
Legea, care conține noile dimensiuni ale avertismentelor și pictogramelor de pe pachete (obligatoriu pe 65% din suprafața pachetelor), precum și conținutul acestora, urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Documentul va intra în vigoare de la 30 de zile de la publicarea în Monitor, iar termenul de redactare a normelor de aplicare a legii este de 45 de zile de la publicare. Acesta este și motivul pentru care companiile de tutun au avertizat că este posibil ca activitatea fabricilor să fie suspendată cel puțin pentru 15 zile, scrie profit.ro
Odată cu intrarea în vigoare a legii, companiilor le este interzisă producerea de pachete de țigări sub forma actuală, însă le este permisă vânzarea acestora până la epuizarea stocurilor. Potrivit unor surse din piață, în intervalul dintre data intrării în vigoare a legii și cea a publicării normelor tehnice, companiile fie își vor înceta procesul de producție, fie vor produce după cum înțeleg ele conținutul legii. În acest din urmă caz, companiile își vor asuma un risc important, ca aspectul (text, culori, dimensiuni etc) pachetelor să nu corespundă caracteristicilor prevăzute în norme, ceea ce ar conduce la retragerea de piață a respectivelor produse (și implicit la asumarea unor pierderi).
Astfel, țigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, însă vor dispărea de pe piață cele cu capsulă, iar pachetele cu astfel de țigări care se află în acest moment pe piață vor putea fi puse în vânzare până la 20 mai 2017, a explicat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătății pentru Controlul Tutunului.
”În momentul în care va intra în vigoare legea, adică la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, vor trebui să dispară de pe piață produsele cu tutun aromate, mai specific țigările care în momentul de față au capsule aromate în filtru. Cu data intrării în vigoare a legii, producătorii trebuie să fabrice pachetele de țigări conform noilor reguli. Țigările mentolate vor mai putea fi comercializate din păcate până în 2019”, a explicat Magdalena Ciobanu, la Palatul Parlamentului.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



